Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 08, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1046 vizualizari
În contextul atenționării Cod Galben, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor, în perioada 8 septembrie, ora 22:00 – 10 septembrie, ora 10:00, fenomenele avertizate fiind “averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, cantități de apă ce vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp.”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării fenomenelor prognozate, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii le recomandă bihorenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale și să nu arunce resturi menajere și vegetale în albiile apelor curgătoare.
Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile, prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
mart. 29, 2024 0
aug. 23, 2023 0
aug. 04, 2023 0
iul. 27, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0