Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 11, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1395 vizualizari
Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, monument istoric reprezentativ pentru orașul Oradea, va intra într-un amplu proces de reabilitare, finanțarea fiind asigurată atât de către Primăria Oradea cât și de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunţat azi primarul Florin Birta, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila, la Primăria Oradea.
„Am aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care au fost realizați, aceștia ridicându-se la 41,5 milioane de lei fără TVA. Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Cseke, am stabilit că 60% din această valoare va fi finanțată de către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, respectiv 29,2 milioane de lei. Diferența de 40% va fi finanțată de către Primăria Oradea, urmând ca în cel mai scurt timp să dăm drumul la procedura de licitație pentru reabilitarea acestei școli din Oradea, o școală care nu arată foarte bine în acest moment și care are nevoie de o reabilitare cât mai urgentă, pentru ca elevii să învețe în condiții civilizate și în condiții europene”, a declarat primarul Florin Birta.
Edificiul are aproape 300 de ani, astfel că se vor realiza intervenții pentru punerea în valoare a elementelor de patrimoniu atât la fațadele exterioare, tâmplăriile istorice și gardul perimetral, cât și în interiorul clădirii, la sala festivă, la toate sălile de clasă, holuri și casa scărilor, cu amenajarea unui muzeu propriu al Colegiului.
În lista lucrărilor sunt cuprinse laboratoarele, cabinetele, inclusiv mobilierul școlar, termoizolarea planșeului din pod, terenurile și sălile de sport, demisolul, amenajările exterioare peisagistice la curțile unității de învățământ. Totodată, instalațiile sanitare, electrice și termice vechi vor fi înlocuite cu unele noi, care vor asigura economii în consumul de utilități și în buget.
Lucrările urmează să fie licitate în cursul anului 2022.
Sală de sport nouă
Tot la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Ministerul Dezvoltării a trecut la construirea unei săli de sport. Cea existentă funcționează în condiții improprii, astfel că va fi ridicată o nouă sală de sport în zona parcării supraterane dintre străzile George Barițiu și Academiei.
Proiecte și investiții
„Ministerul Dezvoltării are o colaborare bună cu conducerea Primăriei Oradea, iar despre aceste proiecte am tot discutat în ultimele luni. Avem Hotărârea de Guvern nr. 788/2021, prin care ansamblul de clădiri în care astăzi funcționează Liceul Ady Endre a fost aprobat pentru reabilitare completă, dotare și modernizare cu tot ceea ce este necesar pentru această școală. Suntem în procedura de achiziție publică pentru această investiție, care se ridică la 64,5 milioane de lei, bani care sunt bugetați în bugetul Ministerului Dezvoltării. Suntem pe faza de evaluare tehnică a ofertelor depuse. Proiectul pentru creșa mare este urcat în procedură de achiziție publică pe SICAP, fiind pornită procedura de achiziție. Oradea mai are aprobată încă o creșă, urmând să avansăm și cu aceea investiție”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Primăria Oradea mai are pregătit un proiect pentru reabilitarea Liceului German „Friedrich Schiller”, cu o valoare de 8,5 milioane de lei, urmând ca Ministerul Dezvoltării să-l susțină dacă procedura va fi îndeplinită.
Ministerul Dezvoltării susține și proiectul bazei sportive de tip I pe Calea Clujului, fostul stadion Motorul, unde au început lucrările, termenul de finalizare fiind undeva în vara anului viitor, precum și bazinul de înot de pe strada Cazaban, care este în proiectare.
nov. 11, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 25, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0