Clădire-pericol rezolvată pe moment de pompieri pe pietonalul din Oradea – VIDEO

pompieri_corsoImobilul impozant care se situează pe strada Republicii din Oradea și care face colțul în direcția Parcului Traian (până lângă clădirea Penitenciarului) a necesitat din nou cosmetizare din partea pompierilor. Marți seara (15 martie), în jurul orei 20, autospeciala de lucru la înălțime donată de către pompierii din Insula Man a ancorat pe granitul de pe corso. Echipajul de pompieri a venit la solicitarea unui locatar din clădire, care, așa cum a făcut-o și în 2008, a dorit să prevină eventuale accidente cauzate de bucățile mari de tencuială care amenințau să se desprindă de pe fațada clădirii din centrul istoric al Municipiului Oradea. Cetățeanul responsabil a declarat pentru bihorstiri.ro că starea imobilului este sursă de stres permanent pentru proprietarii din clădire. Se pare că fațada dinspre pietonal este a unui cetățean italian care nu s-a mai interesat de ani de zile de situație. „Degeaba încercăm să dăm de el”, s-a plâns orădeanul care a mai chemat o dată pompierii în urmă cu trei ani și care s-a ocupat și de amplasarea plasei de siguranță. Potrivit interlocutorului nostru, intervenția celor de la ISU „Crișana” a fost cerută strict preventiv. Timp de aproximativ 30 de minute, un salvator a fost ridicat până la nivelurile superioare ale Palatului Rimanoczy jr. și a dat jos părțile de tencuială care s-ar fi putut prăbuși necontrolat punând în pericol integritatea fizică a trecătorilor. Bărbatul care a chemat pompierii spune că situația imobilului este delicată: e împărțită între mai mulți proprietari și nu este o clădire de patrimoniu. De asemenea, orădeanul regretă că Prefectura Bihor a blocat în instanță și proiectul Primăriei Oradea prin care s-ar fi putut accesa împrumuturi fără dobândă (prin Fundația pentru Monumente) pentru reabilitarea fațadelor clădirilor din centru. Imagini de la intervenția din seara de marți pot fi văzute în filmarea atașată.
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 1 = 8