Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 31, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1857 vizualizari
Andrei Pleșu și Ion Caramitru – ca să amintim doar doi foști miniștri de resort din istoria recentă – vor avea un urmaș bihorean. Senatorul UDMR Biro Rozalia va fi propunerea pe care premierul Victor Ponta o va face președintelui Traian Băsescu în vederea ocupării locului lăsat liber de președintele Uniunii, deputatul Kelemen Hunor. Șeful Executivului de la București a declarat joi seară la o emisiune difuzată în direct la Digi 24 că merge pe mâna parlamentarului de Bihor, Biro (foto) fiind desemnată de UDMR pentru dubla funcție: ministru și vicepremier. O decizie ce pare să nu ia în considerare criticile privind lacunele în materie de limba română a fostului viceprimar al Municipiului Oradea. Recent, într-o conferință de presă, Biro Rozalia a precizat că, pentru ea, româna este „limbă de cetățenie”. De asemenea, senatorul udemerist a etalat o înșiruire de acțiuni pe care le-a inițiat / finanțat în domeniul Culturii, asta pentru a dovedi că, deși se spune despre ea că nu are nimic în comun cu acest domeniu, portofoliul acesta nu-i va fi străin (link). De asemenea, premierul Ponta nu pare deranjat nici de problemele din Justiție pe care demnitarul bihorean le-a avut. Pentru ca Biro Rozalia să devină ministru al Culturii este nevoie și de un Decret prezidențial semnat de președintele Republicii, respectiv de depunerea jurământului la Palatul Cotroceni. În trecutul recent al României a mai fost un caz de femeie refuzată de Băsescu: în timpul Guvernului Tăriceanu, președintele a refuzat să o accepte pe liberala Norica Nicolai în funcția de ministru al Justiției invocând mapa profesională a acesteia.
Pe lângă Biro Rozalia, probabil vineri (1 august), șeful Guvernului va mai face o propun ere de schimbare în cadrul Executivului: deputatul social-democrat Claudiu Manda ar putea ajunge ministru delegat al Bugetului după ce Liviu Voinea va pleca să se așeze în fotoliul de viceguvernator al Băncii Naționale a României.
sept. 11, 2020 0
mart. 22, 2017 0
feb. 24, 2017 1
ian. 25, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0