După ce că am fost la îndemâna unor naţionae ca Austria şi Lituania şi ne-am chinuit în faţa celor din Feroe în preliminariile pentru Africa de Sud 2010, am ajuns şi mai rău. Israelul ne-a bătut cu 2-0 dar ne-am gândit că nu-i decât un accident. Ucraina ne-a bătut pentru prima dată în istorie sâmbătă, cu 3-2, dar am dat vina pe arbitru. Miercuri seara până şi modesta naţională a Macedoniei ne-a bătut, tot pentru prima dată în istorie. Macedonienii au avut nevoie de o singură reluare pe poartă pentru a ne învinge. Naţionala României a ajuns ciuca bătăilor şi este doar începutul sfârşitului. Cu doar un fotbalist get-beget pe teren, Cristi Chivu, naţionala arată rău de tot. La fel ca situaţia generală a ţării, la fel ca tot ce ne înconjoară. Răzvan avea dreptate, suntem în lumea a treia.