Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 27, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1496 vizualizari
Din ciclul „capul plecat sabia nu-l taie”.
Pierderea demnă de antologiile politice a alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta îi cam pune cu botul pe labe pe social-democrații din teritoriu. Spre exemplu pe cei din Consiliul Local Oradea care, înainte de alegeri, își arătau tot mai mult colții și încercau să îl pună la colț pe primarul Ilie Bolojan. Ba chiar și amenințau (direct sau indirect) cu blocarea unor proiecte, cu închiderea CET Oradea și cu nevotarea anumităr demersuri ale administrației liberale. Chit că aveau viceprimar, deci se aflau în conducerea Executivului municipal.
În prima ședință de plen de după alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, joi (27 noiembrie), grupul PSD a amuțit. Toate proiectele de pe ordinea de zi au trecut fără niciun fel de comentarii sau tentative de arătare a mușchilor din partea grupului social-democrat. Nici măcar Adelina Coste nu a mai găsit nimic de comentat cu privire la administratorul special al Electrocentrale SA, Stănel Necula, cel care și-a prezentat Raportul de activitate. Chiar dacă nu a fost un material pentru care să fie necesar votul aleșilor, se putea întâmpla ca, fie și doar pentru consecvență, Coste (plecată din PDL) să aibă de obiectat. Nu de alta, dar a fost foarte vocală, chiar și la masa rotundă a CL Oradea, atunci când era vorba despre leafa lui Necula sau despre unele privilegii pentru acesta (locuință de serviciu, mașină).
Atât proiectele care aveau nevoie de 18 voturi, cât și cele cu majoritate simplă au trecut precum cuțitul prin brânză. Un singur punct a fost ceva mai dezbătut: cel legat de noile tarife pentru parcarea supraetajată. Subiect la care vom reveni. De menționat că încă nu s-a pus problema schimbării viceprimarului Ovidiu Mureșan, deși e clar că PNL și UDMR sunt tot mai aproape de a bate iar palma la nivel local.
De asemenea, trebuie precizat că un for de conducere al UDMR (Consiliul Permanent) a decis azi la nivel național că, potrivit președintelui Kelemen Hunor, va recomanda Consiliului Reprezentanților Unionali ieșirea de le guvernare. Deci părăsirea acelui PSD cu care a stat în barca Puterii începând cu primăvara acestui an.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0