Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
nov. 25, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1056 vizualizari
După o avarie anunțată care a lăsat fără căldura zona în zilele de 8 și 9 noiembrie și după alte „mici” probleme (neanunțate) care iar au obligat cetățenii (și instituțiile) de pe străzile arondate să rabde frigul, o parte din centrul municipiului nu are din nou parte de încălzire centrală. Din nou, Punctul Termic 411 din Parcul Traian este cel care dă de furcă angajaților de la Electrocentrale Oradea. Prin urmare, începând cu dimineața zilei de vineri, 25 noiembrie, locatarii legați de acest punct termic, dar și instituții precum Penitenciarul, Prefectura sau Direcția Județeană de Statistică dârdâie cu caloriferele lăsate fără agent termic. Nici de această dată, CET nu a anunțat avaria. Contactat telefonic, furnizorul de apă caldă și uneori și de încălzire centrală a precizat prin dispecerul de serviciu că a apărut o problemă chiar în incinta punctului termic. Se pare că funcționarea extrem de deficitară a PT 411 este cunoscută foarte bine la nivelul Electrocentrale Oradea SA. Persoane din interior susțin că, spre deosebire de alte astfel de puncte, cel din Parcul Traian nu a fost niciodată supus unor reabilitări majore, motiv pentru care este nevoie în permanență de „cârpiri” care nu rezolvă problemele pe termen lung. Și, după cum constată clienții CET de aproape o lună de zile, aceste probleme apar doar atunci când sistemul de termoficare ar trebui să funcționeze brici. Nu se știe la ce oră vor fi terminate actualele cârpeli și când se va putea da drumul la încălzire în zona străzilor Andrei Șaguna și Aurel Lazăr.
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0