Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 09, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1929 vizualizari
Începând de luni, 9 mai 2011, președintele Consiliului Județean Bihor, Radu Țîrle, se află în posesia cheii Teatrului de Stat orădean. Evident, nu este vorba despre rezolvarea problemei litigioase dintre forul județean și Prefectura Bihor, legată de reorganizarea instituțiilor de cultură (desființarea Teatrului pentru Copii și Tineret „Arcadia” și înființarea Teatrului Maghiar). De Ziua Europei, Primăria Oradea a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii de patrimoniu din Piața Ferdinand, aflată în șantier de vreo trei ani de zile. Ceremonia simbolică de predare a cheii (derulată chiar pe scenă) a fost oficiată de viceprimarul Biro Rozalia, în calitate de reprezentant al Executivului Primăriei care a preluat în administrare clădirea Teatrului de Stat în cursul anului 2009, în vederea continuării investiției. Biro a ținut să mulțumească proiectantului Pafka Ernest și firmei Constructorul Sălard care au fost implicați în importanta investiție finanțată de Consiliul Județean. Practic, prin predarea cheii Teatrului de Stat, administrarea imobilului revine în curtea proprietarului, care este forul județean. De menționat că stagiunea teatrală 2011/2012 va reveni pe scena clasică a din centrul municipiului, după ani de exil la Casa de Cultură a Sindicatelor. Directorul general interimar al Teatrului de Stat, Daniel Vulcu, a declarat luni că stagiunea cea nouă va demara în data de 25 septembrie cu un spectacol al Trupei „Iosif Vulcan”. Evenimentul de azi a fost onorat cu prezența și de șefa interimară a Teatrului Maghiar, Czvikker Katalin, respectiv de vicepreședintele CJ, Kiss Alexandru, președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon și de viceprimarul Gheorghe Carp.
[nggallery id=183]
oct. 04, 2023 0
iul. 27, 2014 0
ian. 04, 2013 0
dec. 14, 2012 Comentariile sunt închise pentru Brandurile premiate și cu un show al lui Florin Piersic. Mudura de la Lotus, Bolojan de la Primărie și Teszari de la RDS au Ordinul Vulturul Negru! (FOTO)
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0