Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 22, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 2038 vizualizari
Astăzi, 22 ianuarie, au fost racordați la gaz primii cetățeni din comuna Lunca, după ce s-au finalizat lucrările de introducere a rețelei de gaze naturale. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a fost astăzi prezent la punerea în funcțiune a sistemului.
Au fost construiți 28 de kilometri de rețele în satele Lunca, Hotărel, Sârbești, Seghiște și Șuștiu, la care se pot racorda 800 de gospodării. Fiind în zona de sud a județului Bihor, locuitorii din Lunca beneficiază de Legea Moților (Legea 33/1996). Aceasta prevede o reducere de 50% la plata facturilor de energie electrică și gaz.
„Consiliul Județean Bihor a venit alături de comuna Lunca prin sprijin logistic și financiar. Vom continua să facem acest lucru și în alte proiecte. Prin introducerea rețelelor de gaz s-au creat premisele dezvoltării în continuare a comunității. Îi mulțumesc domnului primar Ioan Popa pentru buna colaborare în derularea acestui proiect atât de important pentru locuitorii din Lunca”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Consiliul Județean Bihor a sprijinit Comuna Lunca, printr-o hotărâre adoptată la finalul anului 2021, cu suma de un milion de lei pentru introducerea rețelelor de distribuție a gazelor naturale. Totodată, a monitorizat implementarea contractului de execuție.
Lucrările au fost executate de firma Nova Power & Gas, iar valoarea totală a invesitției este 8.949.139,20 lei, fără TVA. Fondurile necesare au fost asigurate de Consiliul Județean Bihor, Primăria Lunca și furnizor.
„Introducerea rețelelor de gaz este foarte importantă pentru locuitorii comunei noastre. Până acum, oamenii aveau posibilitatea de a se încălzi doar cu lemne, dar și în cazul acestora prețul a tot crescut în ultima vreme. Să nu mai vorbim de confortul pe care îl aduce o centrală pe gaz. De asemenea, firmele din comună și potențialii investitori vor avea de acum o sursă de energie sigură și la îndemână”, a declarat primarul comunei Lunca, Ioan Popa.
Consiliul Județean Bihor alocă în fiecare an 5 milioane de lei pentru introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, ceea ce permite susținerea a 5 sau 6 unități administrativ-teritoriale anual.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0