Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 26, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1616 vizualizari
În ultimele 24 de ore, paisprezece cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria,ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos, au fost depistati de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II și Borș.
Joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetățean bulgar, respectiv de un cetăţean turc. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, saci de cărbuni și componente auto pentru societăţi din Ungaria și Italia.
Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, zece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
* Tot joi, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc și Algeria cu vârste cuprinse între 29 şi 43 de ani.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 20, 2024 0
sept. 17, 2024 0
sept. 07, 2024 0
sept. 03, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0