Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 25, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2904 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat, în zona de competență, doi cetățeni români, unul conducând mopedul fără a poseda permis de conducere, iar al doilea un moped neînmatriculat.
În data de 23.05.2020, în jurul orei 13.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș a oprit pentru verificări, în localitatea Tărian, un moped marca Piaggio, condus de un cetățean român. La solicitarea colegilor noștri de a prezenta documentele de identitate și permisul de conducere, acesta a declarat că nu posedă permis de conducere, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză nu deține permis de conducere.
În data de 24.05.2020, în jurul orei 21.30, un alt echipaj al poliției de frontieră din cadrul aceluiași sector a oprit pentru control, în localitatea Roit, un moped marca Peugeot, condus de un cetățean român. Persoanei i-au fost solicitate documentele de identitate, permisul de conducere și documentele mopedului. Deoarece nu a putut prezenta nici un document, acesta a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză nu posedă permis de conducere și că mopedul pe care îl conduce nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în primul caz și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,în al doilea caz, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
sept. 12, 2024 0
aug. 09, 2024 0
iul. 26, 2024 0
iul. 18, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0