Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 15, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1162 vizualizari
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat paisprezece cetăţeni din Afganistan, Bangladesh și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 14 septembrie 2021, în jurul orei 09.23, la PTF Borş II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean bulgar, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, boilere pe ruta Bulgaria-Polonia.
În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiţi ascunşi nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Bangladesh.
Tot marți, în jurul orei 15.30, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Salonta, judeţul Bihor, au oprit pentru control, în localitatea Ciumeghiu, un autoturism înmatriculat în România, care circula în regim taxi.
În autoturism au fost identificaţi ca pasageri cinci cetăţeni străini, care nu-și justificau prezența în zonă. Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituției pentru cercetări suplimentare. Astfel, s-a stabilit că persoanele sunt din Siria, au vârste cuprinse între 21 și 25 de ani şi se deplasau spre frontiera de stat cu intenţia de a trece ilegal în Ungaria.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând a fi puse în aplicare măsurile legale care se impun.
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 28, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0