Asociația Foștilor Deținuți Politic din România s-a mutat în sediu nou. Entitatea este găzduit acum de Cetatea Oradea, Corpul I, parter. Membrii Asociației își pot plăti cotizația anuală în zilele de luni și miercuri între orele 9 – 12. La aceeași adresă își desfășoară activitatea și Asociația „Cei 40 de Mucenici”, cele două organizații urmând să amenajeze aici un Centru de cercetare a represiunii comuniste bihorene. Potrivit conducerii acesteia, cei care doresc să doneze o carte sau/și o fotografie a celor trecuți prin gulagul românesc sau cei care doresc să ofere o mărturie despre această perioadă însângerată a României pot apela la Asociaței în acest sens.