Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1792 vizualizari
Primăria Oradea a scăpat (?) de o cheltuială: mulțumită vremii ploioase din a treia zi de Paște, evenimentul de inaugurare oficială a denumirii noi a străzii Toamnei – str. Ceyrat, „udarea” momentului festiv a avut loc în contul norilor de deasupra orașului. Delegația franceză formată din aproximativ 40 de persoane a fost adusă la locul manifestării (la intersecția străzii Universității cu strada Toamnei, în fața Cimitirului Municipal „Kazimir Rulikowski”) cu un autobuz de linie al OTL. Remarcăm că nu a fost folosită o mașină pe care localitatea Ceyrat a donat-o în urmă cu câțiva ani Oradiei. Plăcuța cu numele localității franceze (situată în sud-vestul reședinței de județ Clermont-Ferrand, în departamentul Puy-de-Dome) a fost vizitată azi de primarul Ilie Bolojan, dar și de persoane care, încă din 1992, lucrează la întreținerea relațiilor între Oradea și Ceyrat. Deci încă înainte ca cele două localități să devină înfrățite. De remarcat prezența fostului viceprimar Gheorghe Carp și a soției sale, a deputatului Peto Csilla, a profesorului Sabin Burcă și a Ligiei Mirișan, managerului Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”. Deși a fost anunțat drept conducător de delegație, primarul Alain Brochet nu a făcut deplasarea la Oradea, cel mai probabil din rațiuni de implicare în campania electorală prezidențială din Franța (n.b.: turul I al alegerilor pentru funcția de președinte va avea loc duminică, 22 aprilie). În schimb, a venit la inuagurarea noii străzi de lângă cimitir consiliera Sylvie Sannazzaro, cea care a declarat pentru bihorstiri.ro că nu este pentru prima dată când își înlocuiește primarul într-o deplasare la Oradea. „Șefa” delegației spune că oficialii din Ceyrat țin mult la relația cu municipiul nostru, mai ales că legăturile sunt de acum 20 de ani. Iar înfrățirea a fost un pas natural în consolidarea acestei relații. Primarul Ilie Bolojan a declarat că prin decizia de a denumi strada cu numele de Ceyrat, Oradea practic își „plătește o datorie morală”. Edilul se referă la faptul că în orășelul din Franța numele Municipiului Oradea apare pe o plăcuță stradală încă din cursul anului 2007. Coincidență sau nu, și acea arteră era una nou creată la momentul respectiv. Altă coincidență ar fi că și la Ceyrat, strada care poartă numele orașului-frate se află în apropiere de cimitir. Sub un scut de umbrele, francezii și românii și-au făcut poze în locul din care pornește prelungirea fostei străzi Toamnei. Din cauza vremii, ceremonia a fost una scurtă, iar primarul Bolojan i-a invitat pe oaspeții din Hexagon să urce la Primărie pentru a mai putea sta de vorbă cu gazdele lor. Delegația franceză va porni spre casă miercuri (18 aprilie) dis de dimineață.
[nggallery id=836]
sept. 10, 2014 0
apr. 28, 2014 0
apr. 26, 2012 0
apr. 04, 2012 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0