Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 07, 2024 Adrian Popa Actualitate, Uncategorized 0 1328 vizualizari
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, în cadrul unui dosar penal de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv trafic de droguri de risc, la data de 5 martie a.c., o persoană a fost reținută.
În perioada 2023 – februarie 2024, în baza aceleași rezoluții infracționale, aceasta ar fi înființat și întreținut, în două locații din județul Bihor, 3 culturi indoor de canabis, destinate comercializării.
Din prima cultură, recoltată în anul 2023, ar fi fost descoperite și ridicate peste 300 de grame de plantă uscată, iar din cea de a doua, înființată și îngrijită cu sprijinul a două persoane arestate preventiv în cauză, au fost descoperite și ridicate 32 de plante, cu o masa brută, neuscată, de 718 grame.
Cu privire la cea de a treia cultură s-a stabilit că ar fi fost înființată, la începutul anului 2024, iar, în urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate 36 de plante canabis, în diferite stadii de dezvoltare.
La data de 6 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus față de aceasta măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, împotriva încheierii procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea formulând contestație.
La activități au participat polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Reamintim că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv trafic de droguri de risc.
Astfel, la datele de 28 și 29 februarie 2024, a fost dispusă reținerea a trei persoane.
Din cercetări a reieșit că una dintre persoane ar fi comercializat substanțe psihoactive, fiind prinsă în flagrant delict, în seara de 27 februarie 2024, în timp ce vindea 35 de grame de mefedronă (2-MMC), pentru 4.300 de lei.
În continuarea cercetărilor, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la adresele celorlalți doi cercetați, fiind ridicate o cultură indoor de canabis, instalații aferente dezvoltării și întreținerii culturii, un cort de protecție, o armă neletală supusă autorizării, 5 cutii cu alice, o arbaletă și 13 săgeți, precum și alte mijloace de probă.
Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a celor trei cercetați, pentru 30 de zile.
nov. 19, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 17, 2024 0
sept. 26, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0