Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
ian. 19, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1885 vizualizari
Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Crișuri” cheamă oamenii la consultare în vederea realizării celui de-al doilea Plan de Management al Bazinului Hidrografic Crişuri (Planul MBHC). Acesta are ca scop fundamentarea acelor măsuri, acţiuni, soluţii sau lucrări prin care se ating şi se menţin obiectivele de mediu, se identifică presiunile antropice importante, precum şi impactul activităţilor umane asupra stării apelor de suprafaţă şi subterane. Directorul tehnic al ABA, Claudiu Oros spune că această consultare a publicului interesat/preocupat are loc până în data de 22 iunie 2014. Oamenii pot lectura documentul propus şi să aducă sugestii de imbunătăţire. „Prin acest proces de consultare se urmăreşte obţinerea opiniilor celor interesaţi asupra problemelor importante identificate în bazinul hidrografic Crişuri. Comentariile şi observaţiile, care vor fi făcute, vor sta la baza îmbunătăţirii documentului. Până la finele anului 2014, A.B.A Crişuri va publica proiectul Planului MBHC pentru a putea fi dezbătut în consultările publice din perioada decembrie 2014-iunie 2015”, informează Oros. Doritorii pot urmări acest link pentru consultarea documentului supus consultării (n.b.: la capitolul „Consultarea publicului”). ABA „Crişuri” precizează că are în „subordine” 141 surse de ape uzate din care, 36 unităţi cu emisii neepurate şi 105 unităţi cu emisii epurate. De la cele 141 de surse de ape uzate, în anul 2013 laboratorul instituției a recoltat 430 probe de apă uzată şi a efectuat analize fizico-chimice. Din totalul de 105 staţii de epurare, 42 staţii de epurare au avut o funcţionare corespunzătoare, reprezentând 40% din total, iar celelalte 63 de staţii de epurare au avut o funcţionare necorespunzătoare, reprezentând 60% din total. Totodată, din lungimea totală de cursuri de apă monitorizată în 2013 (1.503,57 km), 78,1% sunt în stare ecologică bună, 21,1% sunt în stare ecologică moderată şi 0,8 % în stare ecologică proastă. Specialiștii spun că al doilea Plan de Management al Bazinului Hidrografic Crişuri se va finaliza în decembrie 2015. Mai trebuie spus că Planul MBHC are un rol important în ceea ce priveşte reducerea poluărilor pentru perioada 2015-2021.
sept. 26, 2024 0
aug. 27, 2024 0
nov. 07, 2023 0
aug. 23, 2023 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0