Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 11, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1097 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat într-o conferință de presă în teren astăzi, 10 august, stadiul lucrărilor la Centurile Sântandrei și Nojorid.
Acestea au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 20%, în prezent la Sântandrei lucrându-se la structura rutieră (umpluturi, fundații) și la podul peste râul Peța, iar la Nojorid se lucrează la amenajarea pistei de biciclete și la structura rutieră în zona cartierului Grigorescu din Oradea, de unde va începe șoseaua de centură.
La conferința de presă au mai fost prezenți Ioan Mărcuș, primarul comunei Sântandrei, Petru Baba, primarul comunei Nojorid, reprezentanții firmei de construcții PORR Construct și Cristian Budurean, inginer în cadrul Consiliului Județean Bihor.
„Centura Sântandrei, în lungime de 5 kilometri, are prevăzut un pod care se află în construcție peste Peța, sistem de iluminat și panouri antifonice în zona de locuințe. Această centură va descongestiona traficul din zonă și va fi în beneficiul locuitorilor din Sântandrei, dar și din alte comune, respectiv Girișu de Criș, Sânnicolau și Cefa, care sunt amplasate pe Drumul Județean 797”, a explicat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Realizarea acestei centuri este o investiție foarte importantă, având în vedere accesul populației din Sântandrei, și nu numai, către Municipiul Oradea. Comuna Sântandrei a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii 12 ani, populația ajungând de la 3.700 la peste 11.000, în condițiile în care aveam un singur drum de legătură cu Oradea, adică DJ797. Am reușit în ultimii ani să mai construim un drum de legătură, dar nici acesta nu este suficient. În comuna Sântandrei lucrează peste 3.000 de angajați, iar din cei peste 11.000 de locuitori, zilnic în jur de 70% navetează către și dinspre Oradea”, a precizat Ioan Mărcuș, primarul comunei Sântandrei.
În ce privește drumul de legătură între Oradea și Nojorid, acesta are o lungime totală de 8,3 km, fiind prevăzut cu piste de biciclete cu o lățime de 2,5 metri. Centura propriu-zisă, de la Oradea la Apateu, are o lungime de 5 km. Din acest drum va porni o bretea de legătură cu DN79 la intersecția cu drumul comunal care duce spre Livada, în lungime de peste 1,6 km, iar altă bretea de legătură cu DN79 va fi spre centrul comunei Nojorid. În continuare, acest drum se va întâlni cu viitorul inel rutier metropolitan, un proiect al Consiliului Județean Bihor care va face legătura între DN79, DN76 și DN1.
Cele două centuri, Sântandrei și Nojorid reprezintă etapa II a proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea” și au o valoarea totală de 84.394.118,95 lei, fără TVA.
Etapa I, aflată în execuție la stadiul de peste 20%, prespunne realizarea Centurii Oșorhei și reabilitarea drumului de 12 km dintre Oșorhei și Copăcel, DJ 767E, valoarea lucrărilor fiind de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Firma PORR Construct execută lucrările pe etapele I și II, termenul de execuție fiind stabilit la 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (februarie 2023).
A treia etapă a proiectului prevede realizarea Centurii Biharia și a legăturii cu localitatea Paleu (5,6 km + 3,1 km), unde tocmai a fost desemnat constructorul format din asocierea dintre Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. Valoarea ofertei câștigătoare este de 55.767.745,17 lei, fără TVA, iar termenul pentru depunerea contestațiilor este 16 august 2023.
„Pe drumurile naționale, la intrarea în zona metropolitană a Municipiului Oradea, în fiecare zi circulă peste 20.000 de vehicule, iar numărul locuitorilor din comunele limitrofe a crescut foarte mult, astfel că în ultimii ani a apărut o problemă serioasă în ceea ce privește traficul rutier atât de mărfuri, cât și de persoane.
Aceste proiecte degrevează Centura Oradea și traficul care intră inutil în oraș din lipsă de alternative. Asta înseamnă o economie în bani pentru șoferi, pentru că se reduce consumul de carburant, timpul pe care îl petrece omul în trafic, e vorba și de poluare, stres și toate celelalte. În fapt, pentru asta sunt gândite aceste proiecte, să rezolve problemele reale ale oamenilor pe care le știm cu toții”, a adăugat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Finanțarea pentru proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea” urmează să fie asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Cererea de finanțare pentru această investiție și alte două proiecte a fost depusă pe 1 august 2023.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0