Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 07, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 2515 vizualizari
Senatul Universității din Oradea (UO) a aprobat înființarea Centrului de cercetare a istoriei evreilor. Inițiativa aparține unui grup de cadre didactice preocupate de istoria comunității evreiești, despre care se știe că a avut o contribuție majoră (și) în dezvoltarea Oradiei. Miercuri, 7 decembrie, conferențiarul universitar dr. Antonio Faur a declarat că existența unui astfel de centru este o chestiune de „mare prestigiu” și a reamintit că, în prima jumătate a secolului 20, exista o însemnată comunitate de evrei în orașul nostru. Acestora li s-a aplicat, în 1944, tratamentul cunoscut sub numele de „soluția finală”, ei fiind deportați și uciși în mare parte. Potrivit istoricului universitar, doar 3.000 de evrei au scăpat de furia nazistă și s-au întors în Oradea. Centrul de cercetare va avea menirea de a organiza conferințe naționale și internaționale, de a elabora și publica articole tematice și de a organiza expoziții legate de istoria evreilor. Fondurile necesare funcționării acestui Centru vor proveni din activitatea de cercetare, personalul aferent instituției din cadrul UO numărând în prezent 8 persoane. Sediul provizoriu al Centrului este la etajul II al clădirii Geotermal, iar deschiderea oficială a acestuia ar putea avea loc cel târziu în ianuarie 2012. Antonio Faur spune că la deschidere va participa, printre alții, deputatul Aurel Vainer – reprezentant al minorității evreiești în Parlamentul României. În ceea ce privește reacția Comunității Evreilor de la Oradea, profesorul orădean a declarat pentru bihorstiri.ro că vestea a fost primită cu entuziasm de președintele Felix Koppelman. De altfel, susținerea forului evreiesc local a existat și până acum în materie de cercetare sau diverse evenimente organizate pe subiectul istoriei acestei comunități, susține Faur. Centrul de Cercetare va purta numele Evei Heyman, o fetiță din Oradea care fost și ea deportată, dar al cărei jurnal a fost salvat de menajera familiei. Istoricul de la UO confirmă că este vorba despre cazul local al mult mai celebrei Anne Frank și spune că jurnalul a fost publicat imediat după război în limba maghiară, după care, în 1991, el a apărut și în limba română.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0