Centrul Oncologic de la Oradea pregătit să se extindă

Nu bine au demarat lucrările la construirea Centrului Oncologic din curtea Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, că autoritățile au anunțat deja că așezământul a fost gândit astfel încât el să poată fi extins la nevoie. Viceprimarul Gheorghe Carp (foto) a declarat la lansarea proiectului Oradea Pune Suflet că la proiectarea Centrului s-a avut în vedere incidența deosebit de mare a bolilor oncologice în Bihor. „Centrul Oncologic este proiectat cu două etaje de spații hoteliere, dar structura este astfel calculată încât în caz de nevoie sau în caz de dezvoltare a Centrului – ne dorim să ridicăm la grad de Excelență acest Centru de radioterapie, în special radioterapia copiilor – să mai putem completa cu încă două etaje”, spune viceprimarul. Reamintim că piatra de temelie a Centrului Oncologic de la Oradea a fost pusă în data de 10 septembrie, în prezența fostului ministru al Sănătății, Cseke Attila, cel care a sprijinit acest proiect și a alocat primii bani pentru realizarea lui. La eveniment a venit și actualul ministru, dr. Ritli Ladislau, cel care, oncolog fiind, se va întoarce la Spitalul „Curteanu” după ce își va încheia mandatul de membru al Guvernului.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 2