Marți, 21 octombrie 2025, ora 19:00
Filarmonica de Stat Oradea
Sala de concerte „Enescu – Bartók”
RECITAL
Centenar Virginia Zeani
(100 ani de la nașterea Virginiei Zeani)
Soliști: Veronica Anușca – soprană
Davide Crescenzi – pian
Richard Balint – narator
În program:
Georg Friedrich Händel – Aria Cleopatrei „Piangerò la sorte mia” din opera „Giulio Cesare in Egitto”
Gaetano Donizetti – Aria Luciei „Regnava nel silenzio” din opera „Lucia di Lammermoor”
Vincenzo Bellini – Aria Normei „Casta Diva” din opera „Norma”
Charles Gounod – Aria Margueritei „Ah! Je ris de me voir” (Aria bijuteriilor) din opera „Faust”
Giacomo Puccini – Aria Liù „Signore, ascolta” din opera „Turandot”
Giuseppe Verdi – Scena Violetei „È strano… Ah, fors’è lui… Follie!… Sempre Libera” din opera “La traviata”
O seară închinată memoriei unei legende a scenei lirice mondiale, un omagiu prin sunet.
“Orice talent este un talent dăruit de Dumnezeu omului, pentru a-l folosi din plin în istorie. Cu cât mai impresionant este talentul de a participa la viața artistică, această sublimă manifestare a spiritului uman, prin care omul este chemat să trăiască esteticul, frumosul, această valoare superioară care ne prefigurează frumusețea absolută a lui Dumnezeu.”
Recitalul din această seară este un eveniment de o emoție aparte: o întâlnire între muzică, cuvânt și memorie, între prezentul viu al scenei și amintirea unei artiste care a întruchipat frumusețea, noblețea și devotamentul absolut față de artă. Filarmonica de Stat Oradea propune, astfel, un omagiu centenar – o celebrare a marii soprane născute la Solovăstru, a cărei carieră strălucitoare a purtat numele României pe cele mai înalte scene ale lumii.
Prin acest dialog între muzică și cuvânt, între voce și memorie, prin vocea Veronicăi Anușca, pianul lui David Crescenzi și interpretarea narativă a actorului Richard Balint, publicul este invitat să redescopere drumul fascinant al uneia dintre cele mai mari soprane ale secolului XX: de la primele roluri abordate în Italia la consacrarea internațională, de la fragilitatea Cleopatrei la dramatismul Violettei. Între ariile interpretate, fragmente de texte și interviuri cu celebra soprană, selectate din scrierile semnate de Sever Voinescu, Costin Popa, Anamaria Onisei și Cristina Bazavan, oferă o perspectivă umană, confesivă, asupra unei vieți dedicate scenei.
Georg Friedrich Händel – „Piangerò la sorte mia” din opera Giulio Cesare in Egitto (1724)
Una dintre cele mai tulburătoare pagini ale barocului târziu, această arie a Cleopatrei se situează la răscrucea dintre dramatismul interior și ornamentația rafinată. Händel scrie o muzică de o sinceritate emoțională surprinzătoare pentru epocă: vocea nu mai este un simplu instrument de virtuozitate, ci devine purtătoarea unei suferințe autentice.
În prima parte, Cleopatra, învinsă și captivă, își plânge soarta cu o resemnare plină de demnitate, pe o linie melodică nobilă, aproape imobilă. În da capo-ul final, când ar trebui să reia aceeași muzică, compozitorul introduce o transformare subtilă: lacrimile se prefac în hotărâre, durerea în forță.
Pentru Virginia Zeani, Händel a reprezentat o punte între tehnica belcantoului și expresia sinceră a emoției – un exemplu de echilibru între disciplină și sensibilitate.
Gaetano Donizetti – „Regnava nel silenzio” din opera Lucia di Lammermoor (1835)
Lucia, eroina donizettiană, se află la granița dintre realitate și vis, dintre iubire și nebunie. Aria sa de debut este o bijuterie a belcantoului romantic: o succesiune de imagini poetice și stări sufletești contrastante. Prima parte, „Regnava nel silenzio”, este o povestire aproape fantasmatică – Lucia evocă legenda unei fantome care prefigurează destinul tragic. Atmosfera nocturnă, armoniile cromatice, orchestrația transparentă creează o senzație de mister și fragilitate. În partea a doua, „Quando rapito in estasi”, muzica se înalță brusc într-o explozie de pasiune, exprimând iubirea idealizată pentru Edgardo. Este o trecere de la meditație la extaz, un arc expresiv de o delicatețe rară.
Pentru Virginia Zeani, Lucia a fost un rol definitoriu – cu el a cucerit scena Teatrului din Bologna și inimile publicului italian. Interpretarea ei era celebră pentru echilibrul între puritatea sunetului și intensitatea trăirii, pentru felul în care făcea din nebunia Luciei o dramă poetică, nu o simplă manifestare vocală.