Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 27, 2011 Florin Coman Fotbal 0 929 vizualizari
Echipa under-19 a României şi-a încheiat aventura la Campionatul European pe care îl găzduieşte după doar trei meciuri. În ultima etapă din grupa A, elevii lui Lucian Burchel au remizat cu Irlanda, scor 0-0, şi a terminat turneul final cu un singur punct şi un singur gol marcat.
Pe stadionul din Berceni, tinerii tricolori au dominat în cea mai mare parte a meciului şi au avut ocaziile importante. Năstăsie, Chitoşcă, Gavra (bară), Benzar, Remeş şi Stanciu au trecut pe rând pe lângă gol, astfel că România, care avea nevoie de un succes la două goluri pentru a se califica în semifinale, nu a reuşit să profite de victoria Cehiei cu Grecia (1-0). Au făcut-o în schimb irlandezii, care, cu 4 puncte, merg între primele patru echipe ale continentului, unde vor întâlni Spania.
Selecţionerul naţionalei under-19, Lucian Burchel, a acuzat lipsa partidelor oficiale şi amicale pentru elevii săi în ultima vreme: „Evoluţia de la acest turneu final este normală pentru o echipă care nu a trecut prin meciuri de calificare şi care a avut doar trei partide de pregătire în şase luni”, a spus Burchel care a omis însă specifiacrea cauzelor pentru care jucători ca Mărkuş, Florean, M. Popa (toţi de la FC Bihor) sau Buş de la CFR Cluj, nu au mai fost chemaţi la lot, renunţându-se la ei în mod curios, ciudat, fapt care a născut multe suspiciuni.
„Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm niciun meci la acest turneul final organizat de ţara noastră. Am încercat să jucăm un fotbal ofensiv şi spectaculos. Consider că astăzi am fi putut marca în două-trei rânduri. Mă bucur că în ciuda celor două înfrângeri jucătorii au reuşit să crească de la meci la meci”, mai a spus Lucian Burchel la finalul întâlnirii cu Irlanda.
„Cred că puteam obţine mai mult de un punct la acest turneu. Asta e, suntem tineri, avem timp să facem performanţă, dacă nu aici, atunci la echipa mare”, a declarat portarul Laurenţiu Brănescu.
Prin victoria cu Grecia, naţionala Cehiei a câştigat grupa A cu punctaj maxim, iar în semifinale urmează să întâlnească echipa Serbiei, ocupanta poziţiei secunde din grupa B.
Sârbii s-au calificat în semifinale datorită rezultatului direct al meciului cu Turcia, care a produs marea surpriză a ultimei etape din grupe, învingând cu 3-0 Spania, marea favorită a turneului. Echipa lui Kemal Ozdes a acumulat 4 puncte, la fel ca şi Serbia, care în ultimul meci a remizat cu Belgia, scor 1-1, dar părăseşte competiţia din cauza înfrângerii din partida directă, 0-2. Grupa a fost câştigată de spanioli, care au strâns 6 puncte.
Semifinalele Campionatului European Under 19, Cehia-Serbia şi Spania-Irlanda, vor avea loc pe 29 iulie, pe stadionale de la Mogoşoaia şi Chaijna.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0