Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
sept. 10, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 4274 vizualizari
Deși mai puțini decât se aștepta conducerea ADP Oradea, oamenii au stat la coadă pentru a fi primii clienți ai aquaparcului clădit în locul Ștrandului Municipal. Sâmbătă, 10 septembrie, cel mai nou loc de agrement din oraș și-a deschis casieriile. Primii trei clienți au primit și câte o șampanie din partea directorului Liviu Andrica și ca semn de apreciere pentru că au venit la aquaparc încă de pe la ora 8. Este vorba despre oameni din Suceava și Timișoara, care au aflat de la hotelul în care s-au cazat de faptul că azi se deschide Complexul Wellness „Nymphaea”.
Cu o jumătate de oră înainte de ora 10, momentul deschiderii, vreo 100 de clienți stăteau la coadă, dar, încet-încet, numărul celor adunați la intrare a crescut. După o ultimă scurtă ședință tehnică de împărțire a „posturilor” din incintă și o rundă de împărțire de baloane branduite la copiii care stăteau la coadă, reprezentanții ADP i-au anunțat pe cei de afară că, pentru a nu crea busculadă la casierii, se va intra în grupuri de câte 30 de persoane. E clar că va mai fi nevoie de antrenament pentru angajații care preiau banii și împart brățările.
Primii clienți au trecut de zona de „check-in” în perioade de timp între 5 și 10 minute, în funcție de numărul de persoane și de dibăcia casierei. Așa cum s-a promis în conferința de presă de acum două zile, oamenii au fost ghidați către zona de dulapuri / dușuri / vestiare, după care aceștia au putut ieși să pună stăpânire pe șezlonguri. Formalitățile durează aproximativ 20 de minute (cu oprirea pe la casierie), după care … libertate!
Majoritatea clienților aquaparcului au preferat mai întâi să își aleagă locul în care să „campeze”, după care au mers în recunoaștere pe la bazine, terase, terenuri de sport și locurile de luat masa. Copiii au încercat primii bazinele, dând raportul părinților despre cât e de caldă apa. Așa cum era de așteptat, zona din interior cu corabia piraților a devenit rapid o atracție principală pentru ei. Dar cei un pic mai mari s-au repezit spre zona bazinului cu tobogane.
Acestea au fost puse în funcțiune doar la ora 11, așa că cei mai rapizi copii – dar și adulții care doreau să încerce toboganele – au fost nevoiți să aștepte. Până la momentul cu pricina, doritorii și-au putut alege colacii cu care să o ia la „vale”. La pornirea instalațiilor aferente toboganelor din aer liber, aproape fiecare culoar a fost încercat, lumea stând la coadă și pe rampa de lansare. Totul sub supravegherea salvamarilor. Așteptați, jos, de părinți sau prieteni care îi filmau și fotografiau, amatorii de adrenalină și-au găsit în mod clar îndeletnicirea principală de la aquaparcul din Oradea.
Între timp, afară, coada s-a mărit, iar lucrurile au fost îngreunate nițel și de o defecțiune de moment a sistemului informatic. Contratimpul a fost anunțat prin difuzoare, iar după aproximativ 10 minute s-a reușit reluarea procedurilor de acces în Complexul „Nymphaea”. Pe la ora 11:30, între 200 și 250 de persoane se aflau în exterior așteptând să intre la aquaparcul deschis până la ora 22. De altfel, ar fi de dorit ca ADP Oradea să găsească o soluție pentru evitarea situațiilor penibile în care zeci (sau sute) de oameni așteaptă stând la coadă să plătească intrarea la aquaparc, chiar și atunci când Complexul „Nymphaea” încă nu e umplut la capacitatea maximă.
mart. 06, 2025 0
ian. 23, 2025 0
aug. 13, 2024 0
mai 09, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0