Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 17, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1505 vizualizari
36 de controale la cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf / spectacole şi centre comerciale bihorene. Acestea au avut loc în perioada 9 – 15 noiembrie și au fost derulate de ISU „Crișana”. Potrivit celor declarate telefonic de purtătorul de cuvânt al instituției, cpt. Camelia Roșca, au fost 268 de nereguli depistate. Pompierii au dat 181 de sancțiuni, dintre care 159 au fost avertismente, iar 22 au fost amenzi în valoare de 108.000 de lei. „Principalele nereguli au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice, neîntreţinerea şi neverificarea corespunzătoare a mijloacelor de primă intervenţie (stingătoare), lipsa organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă şi neîntreţinerea corespunzătoare a iluminatului de siguranţă”, spune cpt. Roșca.
De menționat că, având în vedere și tragedia de la Club Colectiv, în perioada 9 – 15 noiembrie, ISU a primit 30 de cereri pentru obţinerea avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu şi pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate.
aug. 29, 2017 0
iul. 20, 2017 0
iul. 18, 2017 0
iun. 30, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0