Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
Castorul european (Castor fiber), cunoscut la noi sub denumirea de breb, a dispărut din fauna României în 1824 și în 1865 din cea maghiară. Între anii 1998-2001, pe durata unor campanii de reintroducere a speciei în țară, au fost eliberați 91 de adulți și juvenili pe Mureș, Olt și Ialomița. În 2010, populația a ajuns la aproximativ 1.500 de exemplare.
Brebul orădean, cel mai probabil, a venit în amonte pe Crișul Repede din râul Tisa, din Ungaria. Ca urmare a proiectelor de repopulare, numărul brebilor din țara vecină s-a estimat în 2011 să fi ajuns în jur de 900 de indivizi. Exemplarele care ajung la maturitate sexuală migrează spre noi teritorii, unde-și pot întemeia propria familie. Găsind condiții prielnice – copaci cu esență moale (sălcii, plopi), adâncime potrivită, mal stabil pentru crearea unui adăpost, s-a stabilit aici.
Brebul este un rozător erbivor, monogam, semiacvatic, ce cântărește până la 25 kg la maturitate, lung de până la 120 cm (incluzând coada) și poate trăi până la 35 de ani.
În secolul XIX, brebul a fost vânat până la extincție în majoritatea țărilor din Europa pentru carne, blană și castoreum (secreția glandelor anale), folosit în parfumerie. Acum, specia este strict protejată în România și în Europa.
Nu e cazul să ne îngrijorăm în privința doborârii tuturor arborilor de pe malul Crișului. Brebul se hrănește, de regulă, iarna cu scoarță și crengi de copac de esență moale, fără a produce pagube semnificative. Adună crengile și ca provizii alternative de hrană, iată de ce nu se recomandă ca arborii pe care-i doboară să fie îndepărtați. Hrana din timpul verii e compusă din: vegetație ierboasă, muguri (suligă de stuf), frunze de salcie. Brebul, un inginer al ecosistemelor, este considerat o specie-cheie, deoarece creează condiții favorabile dezvoltării mai multor specii de plante și animale acvatice și semiacvatice. Prin modificările pe care le face asupra mediului în care trăiește, asigură lăstărirea, creșterea vegetației mici și purificarea apei.
Dovezi ale prezenței brebului pe teritoriul actual al României există încă din Epoca de Piatră în Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia și e adesea asociat cu vechile culturi de la Gumelnița, Hamangia sau Cucuteni. Documente din secolul XIV atestă că brebii erau prinși de mici și crescuți în captivitate pentru carne și blană și că specia era larg răspândită în Ardeal (de unde și numele mai multor localități derivate din termenul breb sau din magh. hód).
Dacă în urmă cu mai bine de două secole, blana lui era considerată monedă de schimb comercial, acum capătă o nouă valoare, pe care de-abia recent am început să o apreciem – îmbogățirea biodiversității. ]
„Peisajul Crișului Repede e mai bogat cu o specie care, în mod cert va aduce schimbări, dar nu e oare timpul să-i facem loc lângă noi?”, se arată într-un comunicat al celor de la Asociația Milvus Transilvania Vest (filială a Grupului Milvus)
Loading ...
