Luni, 1 august, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (str. Republicii – pietonal) va avea loc vernisajul expoziției celor doi câștigători ai ediției de anul trecut a concursului „Creând Schimbăm Lumea” (Fresh Art). În 2010, evenimentul patronat de Primăria Oradea și Primăria Debrecen i-a scos în prim plan pe Oana Băruță (din Marghita) și pe Csorjan Melitta. La vernisajul orădean din 1 august (de la ora 17) vor participa viceprimarii celor două orașe partenere în acest proiect cultural: Biro Rozalia (Oradea) și Somogyi Bela (Debrecen). De asemenea, evenimentul de la Galeria de Arte Vizuale va beneficia și de prezența criticului de artă Ramona Novicov.




