Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 918 vizualizari
Concursul „10 cu felicitări pentru colectarea separată”, desfășurat pe o perioadă de șase săptămâni, s-a încheiat cu premierea școlilor care au colectat cea mai mare cantitate de deșeuri.
La premierea care a avut loc ieri, 15 iunie, la sediul Primăriei Oradea, au participat: directorul adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Adina Popa, coordonator proiect – Laura Breb, din partea RER Vest S.A și Szekely Farkas Timea – coordonator proiect din partea Eco Bihor S.R.L
Concursul a fost lansat de Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Bihor, SC ECO Bihor SRL și SC RER Vest SA, scopul acestuia fiind conștientizarea importanței reciclării și a colectării separate în mod corect a deșeurilor reciclabile, dar și dezvoltarea spiritului ecologic al tinerilor prin participarea efectivă la acest proces.
„Mulțumesc partenerilor noștri Eco Bihor și RER Vest, dar și școlilor participante pentru implicarea de care au dat dovadă. Proiectul este unul important pentru comunitatea orădeană, obiectivul principal fiind creșterea gradului de colectare separată și stimularea elevilor de a-și însuși o atitudine pozitivă față de mediu, dobândind capacitatea de a recunoaște tipurile de deșeuri reciclabile. Este practic, un prim pas în introducerea colectării pe mai multe fracții”, a spus Adina Popa, directorul adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea.
Cele șase școli participante au fost: Szacsvay Imre, Nicolae Bălcescu, Lorantffy Zsuzsanna, Onisifor Ghibu, Mihai Eminescu și Oltea Doamna.
Pe parcursul celor șase săptămâni, o insulă ecologică digitalizată mobilă a fost pusă la dispoziția școlilor participante, aceasta fiind amplasată câte cinci zile în curtea fiecărei unități.
Școlile clasate pe primele trei locuri sunt:
– Locul I – Școala Gimnazială Szacsvay Imre, care a colectat separat o cantitate de 8,13 kg de deșeuri/cap de elev. Premiul a fost suma de 9.000 lei, sponsorizat de S.C Eco Bihor SRL. Cantitatea totală colectată de către elevii acestei școli a fost de 6092 kg.
– Locul II – Liceul Reformat „Lorántffy Zsuzsanna”, care a colectat separat o cantitate de 2,53 kg de deșeuri/cap de elev. Premiul a fost suma de 7000 lei, sponsorizat de RER VEST
– Locul III – Colegiul Național Mihai Eminescu, cu o cantitate de 1,79 kg de deșeuri/cap de elev, cu un premiu de 4.000 lei, sponsorizat de Primăria Municipiului Oradea.
Totodată, clasele care au colectat cea mai mare cantitate de deșeuri din fiecare școală participantă au primit câte un voucher cadou în valoare de 1000 lei, oferit de Eco Bihor.
De asemenea, toate școlile participante la acest proiect au fost dotate de Eco Bihor S.R.L cu pubele pentru fiecare tip de deșeu, în fiecare clasă.
Concursul „10 cu felicitări pentru colectarea separată” va continua și în următorul an școlar.
nov. 06, 2024 0
oct. 17, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0