Case cu parter din Oradea interbelică. Prima Carte. Autor: Mircea Pașca

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează lansarea cărții Case cu parter din Oradea interbelică. Prima Carte (Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2024), semnată de istoricul Mircea Pașca. Evenimentul va avea loc joi, 27 noiembrie a.c., ora 17.00, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (str. Iosif Vulcan nr. 16).

Prezentarea cărții va fi făcută de scriitorul și eseistul Ioan F. Pop, muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”.

Volumul actual continuă seria „Arhitectură și locuire în Oradea interbelică” a aceluiași autor și prezintă istoria construirii caselor cu parter din zona centrală a orașului, de dinainte de 1914.

În ansamblu, cartea prezintă istoria construirii caselor cu parter, în contextul unui oraș, a transformării și modificării acestora. Sunt ilustrate toate tipurile de case, de la cele aristocratice, burgheze, mari, până la cele proletare, cu o cameră.

Casele cu parter sunt construcțiile care au fost și vor fi demolate cel mai ușor, ele ajungând pe cale de dispariție în centrele marilor orașe. Aceste case ilustrează creația unor proiectanți, arhitecți, meșteri artizani care propun o imagine exterioară a locuinței și un spațiu interior, iar prezentarea lor se bazează pe proiectele de arhivă, întocmite în perioada interbelică, pentru autorizațiile de construire.

Distribuie