Varianta românească a Zilei Îndrăgostiților nu trece neobservată nici de democrat-liberalii orădeni. Organizația de Tineret a PDL organizează vineri, în Pasajul Vulturul Negru, a 5-a ediție a evenimentului „Sărbătorește românește – Căsătorește-te pentru o zi”. Liderul organizației municipale a partidului, Dorin Corcheș, spune că acele cupluri care vor avea curajul să să ia „cu acte” pentru 24 de ore vor participa și la o tombolă. Premiile, în valoare totală de peste 1.500 lei, sunt diverse cadouri: vouchere, bilete la teatru, ședințe SPA etc. Evenimentul de Dragobete va avea loc în fața Cafe Paris, de la ora 18 și se va încheia cu un chef la localul menționat.