Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
oct. 19, 2023 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1067 vizualizari
Caravana SMURD “Fii pregătit!” va ajunge vineri, 20 octombrie, în municipiul Oradea, miercuri, 24 octombrie, în Beiuș și joi, 26 octombrie, în Ștei.
Caravana “Fii pregătit!”, în Oradea
În perioada 20 – 22 octombrie, Caravana SMURD “Fii pregătit!” va fi amplasată în curtea Muzeului Țării Crișurilor, situat pe Calea Armatei Române 1/A din municipiul Oradea.
Timp de trei zile, între orele 10:00 – 15:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor vor organiza și desfășura sesiuni de pregătire a populației pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență.
Cursurile oferite vor include totodată, prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România (cutremure, inundații, incendii etc.) și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.
Caravana “Fii pregătit!”, în Beiuș și Ștei
În scopul instruirii unui număr cât mai mare de bihoreni în domeniul situațiilor de urgență, Caravana SMURD “Fii pregătit!” va fi prezentă de asemenea, miercuri, 25 octombrie, în municipiul Beiuș, pe strada Garofiței și joi, 26 octombrie, în localitatea Ștei, pe strada Cuza Vodă. În ambele localități, programul de pregătire a populației se va desfășura în intervalul orar 10.00 -15.00.
Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.
Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0