Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 12, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1838 vizualizari
Tratament special pentru orădeni cu ocazia ediției a III-a a Caravanei Gaudeamus. În cadrul evenimentului cultural care va pune stăpânire iar pe Parcul 1 Decembrie, începând cu data de 18 mai, cei interesați vor avea parte inclusiv de o reeditare a scoaterii la aer a poeziei de debut a lui Mihai Eminescu, „De-aș avea”.
Mai exact, va fi un imens flash mob în chiar prima zi a Caravanei Gaudeamus, din Parcul 1 Decembrie până la bustul lui Iosif Vulcan, cu traversarea podului Intelectualilor și a străzii Aleea Emanuil Gojdu. 350 de elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” vor fi în centrul atenției în cadrul acțiunii pe care, în urmă cu 3 ani, Direcția Județeană pentru Cultură l-a mai pus o dată în scenă. De menționat că ediția din 2016 a Gaudeamusului de la Oradea se derulează sub semnul celor 150 de ani care au trecut de la debutul lui Eminescu în revista Familia.
În a doua zi de târg, joi, 19 mai, între orele 16 – 17, pe strada Republicii (zona pietonală) vor da năvală personaje literare.
Conform organizatorilor – Radio România, Primăria Municipiului Oradea şi Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune – vor veni la târg „toate editurile de top din România și cei mai importanți distribuitori de carte străină”. Cititori de toate vârstele vor putea găsi cărți interesante.
Intrarea la târg va fi gratuită. Gaudeamus își va primi clienții de miercuri până sâmbătă (18 – 21 mai) între orele 10 – 20, iar duminică (22 mai) între orele 10 – 15.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
mai 10, 2017 0
mai 08, 2017 0
mai 18, 2016 0
mai 17, 2016 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0