În cursul săptămânii trecute, jandarmii bihoreni au executat mai multe acţiuni în Oradea şi Marghita. Descinderile au fost făcute cu scopul de a preveni şi de a combate comerţul ilicit cu produse din tutun şi cafea. Potrivit Compartimentului de Relații cu Publicul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, în urma acţiunilor au fost depistate 6 persoane care comercializau ilicit produse din tutun sau alte produse accizabile. Jandarmii bihoreni au confiscat 4,83 kg tutun de fumat, 6.850 ţigarete, 17,5 kg de cafea, 70 pachete x 50 cutii x 200 bucăți de hârtie cu filtru pentru ţigarete şi un aparat de umplere a ţigaretelor. Căpitanul Ioan Bogdan spune că toate produsele au fost predate Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Oradea. De asemenea, în cazul unui bărbat de 37 de ani din Marghita s-a reţinut şi infracţiunea de deţinere în vederea comercializării a unei cantităţi de peste 1 kg de tutun. Respectivul a fost surprins în timp ce încerca să comercializeze ţigarete dintr-un autoturism. În urma controlului autoturismului, au fost găsite mai multe pachete de tutun de fumat, de provenienţă Serbia, fără ca ele să fie marcate corespunzător, în cantitate totală de 4,83 kg tutun.