Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 26, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2031 vizualizari
În urma implementării unui proiect de peste 450.000 de euro, care a presupus asigurarea managementului eficient pentru situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului, creşterea gradului de conştientizare privind importanţa conservării biodiversităţii pe teritoriul vizat şi îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a custodelui ariei protejate, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor ajunge la Ministerul Mediului. Adică la depunerea Planului de Management al sitului care se întinde pe o suprafaţă totală de 39.411 hectare (județele Bihor și Cluj). Înainte de a primi girul Bucureștiului, miercuri (2 decembrie) va mai avea loc o dezbatere la Agenția pentru Protecția Mediului. Azi, într-o conferință de presă ocazionată de finalizarea proiectului cu finanțare europeană (prin POS Mediu), reprezentanții CAPDD, Paul Iacobaș și Andrei Acs (foto), au vorbit despre proiect și despre intențiile de viitor. În perioada de implementare a proiectului, începând cu luna mai a anului 2012, cei implicați au întocmit peste 80 de baze de date şi hărţi privind speciile şi habitatele. Referitor la această latură a activității, bihorenii trebuie să știe că au fost identificate 38 de specii de interes comunitar, precum și 16 habitate. Pentru acestea s-a estimat starea lor de conservare, s-au identificat ameninţările existente şi cele posibile, iar pe baza acestor informaţii s-au întocmit planuri şi protocoale de monitorizare, ele fiind parte integrantă a planului de management. De asemenea, prin intermediul întâlnirilor de informare şi al dezbaterilor organizate cu privire la conţinutul Planului de management, localnici şi specialişti au aflat informaţii despre conţinutul acestui document şi importanţa protejării speciilor şi habitatelor din sit. Merită precizat că, potrivit lui Acs și lui Iacobaș, în multe cazuri, nu doar cetățenii comunelor vizitate, ci și primarii au dovedit că habar nu au că localitatea lor e în zonă de sit Natura 2000. Totodată, mulți edili nu văd decât oportunități economice pe linie turistică, însă ignoră necesitatea unui turism responsabil, respectiv a prezervării naturii. Proiectul finanțat prin POS Mediu a mai presupus instruirea unui număr de 8 persoane din cadrul CAPDD Bihor în materie de operare a bazelor de date GIS, pentru eficientizarea managementului teritoriului din sit.
Potrivit lui Paul Iacobaș, pentru ca lucrurile „să zbârnâie” în zona de competență a CAPDD, ar fi nevoie de un buget de aproximativ 30 de milioane de euro pe an! E greu de crezut că se va reuși atragerea unor asemenea sume, deși Centrul se mișcă bine și în direcția de autofinanțare, având și activități care aduc venituri. În acest moment, activitatea strict de gestionare generală a sitului Defileu Crișului Repede – Pădurea Craiului înghite în jur de 50.000 de euro/an. Responsabilii de la CAPDD speră să reușească să acceseze finanțări nerambursabile în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare, care ar urma să aibă și o axă dedicată unor astfel de activități. „Fără bani europeni va fi extrem de greu să ne descurcăm”, a recunoscut Iacobaș, care consideră că, având în vedere importanța națională a acestor zone (n.b.: instituite de Uniunea Europeană), ar trebui ca managementul lor să fie finanțat (și) de la bugetul de stat.
sept. 28, 2023 0
oct. 31, 2022 0
apr. 09, 2019 0
iul. 11, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0