Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
aug. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1359 vizualizari
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis ieri o atenționare privind perioada de caniculă care se abate din nou asupra țării. Potrivit paginii electronice a ANM, în zilele de marți, miercuri și joi (23 – 25 august) vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor țării și chiar caniculară în orele după-amiezelor în Câmpia de Vest și în Câmpia Română. În aceste două zone, potrivit specialiștilot, se vor înregistra frecvent valori de peste 35 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va atinge și depăși pragul critic de 80.
În aceste condiții, cetățenii trebuie să aplice din nou măsurile anti-caniculă pe care medicii le-au transmis încă din luna iunie. Printre acestea se numără evitarea ieșirii din case între orele 11 – 18, iar dacă acest lucru nu este posibil atunci oamenii trebuie să se protejeze de razele soarelui. Se recomandă deplasarea pe la umbră, cu pălărie pe cap și în haine lejere de culoare deschisă. Hidratarea este extrem de importantă. În perioade cu călduri extreme medicii spun că este bine să se bea minimum 2 litri de apă minerală. A se evita băuturile alcoolice. Nici mâncărurile grase nu sunt recomandabile în zilele cu caniculă. Cel mai bine ar fi ca cetățenii să consume fructe și legume în cantități cât mai mari.
iul. 15, 2024 0
iul. 12, 2024 0
iun. 18, 2024 0
aug. 25, 2023 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0