Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
Într-o zi geroasă, de început de an, pe 11 ianuarie 1944, în plin război mondial, lui i-a venit prima idee genială, aceea de a se naşte. E tata, despre care vecinii îmi spun că a fost un copil năzdrăvan, mult peste media normală. Mai un geam spart peste procul tranşat de directoarea şcolii, deh, şutase, da’ nu nimerise poarta, mai un tort de frişcă, furat şmechereşte la diverse baluri, mai un advesar tăbăcit bine de fundaşul dreapta, Nicu Mihalcea.
Eu mi-l amintesc tinerel, pe când juca fotbal şi preda că doar era profesor de sport. Era un tătic puştan, cu părul brunet, natural şi ochii albaştrii. Îi stătea bine lâng-o sârboaică bruneţică, încadrată de cei doi feciori. Mi-l amintesc mereu în trening, cu fluierul şi cronometrul atârnate la gât. Prea de puţine ori l-am văzut în costum. Şi la nuntă s-ar fi dus în trening. Mi-l amintesc cum ne păcălea şi ne ducea la film, ca să vină între timp Moş Crăciun, cu care era ori sinonim, ori coleg de viaţă. Mi-l amintesc cum mă aşeza în teren, fixându-mi o zonă pe care aveam s-o înţeleg abia pe băncile facultăţii de sport.
Mai am şi acum poza cu el, campion ca antrenor la o echipă ce marcase într-un campionat 137 de goluri şi primise doar 9. Atunci mi-a zis: „Acum eşti fiul meu dar va veni o zi când lumea te va întreba, nu al cui eşti, ci tu cine eşti?”. Tata ne-a crescut în stil sportiv, direct, bărbăteşte. Şi-a învăţat fii esenţialul, deosebirea dintre bine şi rău. Ne-a arătat ce înseamnă familia şi dragostea părintească. Ne-a explicat că viaţa şi societatea sunt ca sportul. Că în fiecare sport există regulamente, reguli de joc şi multă muncă. Nu le respecţi, eşti eliminat şi pierzi. Aşa e şi viaţa, cu regulamentele ei. Ăsta-i tata.
Acum e puţin bolnăvior, după anii de pe terenul de sport, pe caniculă, ger, vânt sau ploaie, pentru că sportul e sport, pe orice teren şi-n orice condiţii. Va reveni în forţă, pentru că are nepoţi de crescut şi de învăţat să lovească mingea, să alerge, sau să sară, aşa cum a învăţat elevii timp de peste patru decenii. Mi-aş dori ca toţi copiii din lume să aibă un astfel de tată. Din păcate e unic.
PS – editorial publicat şi citit de tata, în „Ghimpele de Bihor” din 12 noiembrie 2009.
Azi, 11 ianuarie 2010, exact în ziua în care împlinea 66 de ani, lui i-a mai venit o idee. Aceea de a antrena în campionatul îngerilor. N-a plecat fără să ne mai predea o lecţie de viaţă:
Învaţă de la toate, căci toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori
Loading ...
