Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 953 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și Horea Abrudan, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, au susținut astăzi, 4 aprilie, o conferință de presă la Campusul Școlar pentru învățământ dual din Oradea.
Au fost prezentate facilitățile și domeniile de pregătire puse la dispoziția elevilor care se vor înscrie în această formă de învățământ. Domeniile care vor putea fi studiate din această toamnă sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.
În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport.
„Noi vrem să punem în funcțiune cât mai repede acest Campus, chiar din anul școlar 2023 – 2024, pentru binele copiilor noștri și pentru binele companiilor din acest județ. Acesta este un proiect foarte important pentru că, pe de o parte, oferă posibilitatea copiilor din acest județ să dobândească o calificare și să se poată angaja într-o meserie aici acasă, să nu mai fie nevoiți să plece în alte țări. Pe de altă parte, mediul de afaceri local are nevoie de forță de muncă calificată”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
„Ne dorim acest Campus de mult timp și este evident că implicarea Inspectoratului Școlar trebuie să fie și este una maximă. Elevii vor studia aici disciplinile teoretice și practice de specialitate și vor face practica la agenții economici parteneri. După trei ani de studiu vor putea obține diploma de maistru, adică o diplomă de nivel 3 de calificare, iar dacă vor face și un an de liceu, vor putea susține examenul de bacalaureat. Ulterior, dacă își doresc, vor putea continua cu studiile universitare, având posibilitatea ca pe întreaga durată a studiilor să fie sprijiniți de agenții economici”, a precizat Horea Abrudan, inspector școlar general al ISJ Bihor.
Pentru a face cunoscută această inițiativă în județ, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, inspectorul general Horea Abrudan, inspectoarea școlară Monica Runcanu și reprezentanți ai firmelor din consorțiu au organizat întâlniri în mai multe comune din Bihor cu elevii din clasele a VII-a și a VIII-a, cu părinții lor, cu directorii școlilor și primarii comunelor.
Întâlnirile în județ vor continua, iar începând de miercuri, 5 aprilie, elevii și părinții interesați vor face vizite la Campus și în firmele partenere.
„Firmele partenere se obligă să îi angajeze pe copii la finalizarea studiilor. Companiile vor avea libertate în selectarea și instruirea elevilor, pentru ca la finalul studiilor aceștia să fie foarte bine pregătiți, așa cum cere piața reală. Vor veni cu ingineri care vor face practică și cursuri teoretice cu elevii, atât în Campus, cât și în firme”, a adăugat Mircea Mălan.
Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea” este format din 18 membri, respectiv două autorități publice: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect) și Primăria Municipiului Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei, la care se adaugă Universitatea Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.
Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Consiliul Județean Bihor a depus cererea de finanțare la începutul lunii martie.
Finanțarea ar urma să fie asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.
Campusul școlar pentru învățământ dual, aflat în construcție, este în imediata vecinătate a Universității Oradea și a viitorului Parc Științific și Tehnologic, pe strada Ceyrat, nr. 4.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0