CSM CSU Oradea se deplasează la Timișoara, a 7-a locație în tot atâtea meciuri. Roș-albaștrii încheie astfel turul de foc început la Cluj-Napoca, pe 26 octombrie. Bihorenii întâlnesc Baschet SCM din localitate, în cadrul etapei a 6-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
Formația antrenată de Cristian Achim are o serie activă de cinci victorii în toate competițiile. Două dintre acestea s-au consemnat în Liga Națională, la Pitești, respectiv pe teren propriu cu Sibiul. Actualmente, campioana României are un bilanț general de 3-2 și se situează pe podiumul clasamentului din LNBM înaintea penultimei runde din turul Grupei valorice A.
CSM-ul a câștigat ultimele patru meciuri disputate în deplasare. Aici sunt incluse cele trei victorii din FIBA Europe Cup, obținute în ordine la Istanbul, Fribourg, respectiv Sibiu. De altfel, în cadrul serie de șase meciuri consecutiv jucate în locații diferite, Oradea a pierdut doar primul joc.
SCM Timișoara vine după două înfrângeri consecutive. Este vorba despre eșecul suferit pe teren propriu cu Dinamo Știința, urmat de cel de la Cluj-Napoca. Prin urmare, nivelul de motivație al alb-violeților este evident. Totodată, formația de pe Bega a avut mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti acest meci, nefiind angrenată în altă competiție cu excepția Ligii Naționale.
Leii din Banat au păstrat patru jucători din rotația de bază a echipei dn sezonul precedent. Este vorba despre Alexandru Coconea, Nikola Pesakovic, Sherwood Brown și Milos Komatina. În jurul acestora au venit trei jucători străini – un fundaș, o extremă de forță și un pivot atletic, respectiv mai mulți jucători autohtoni, precum Anders Abu Teir, Mirel Dragoste și Bogdan Popa. În lotul Timișoarei se află orădeanul Laci Lazar, cel care a făcut parte din angrenajul CSM CSU la câștigarea ultimelor două campionate.
CSM CSU Oradea va avea nevoie de o apărare eficientă, dar și de soluții în faza ofensivă. Nivelul de solicitare fizică este tot mai mare, jucătorii bihoreni neavând parte de repaos, iar numărul foarte mare de călătorii începe să-și spună cuvântul în prospețimea jucătorilor. Cu toate acestea, roș-albaștrii se prezintă la Timișoara cu obiectivul de a continua pe linia rezultatelor pozitive înaintea întoarcerii la Arena Antonio Alexe pentru a serie de patru jocuri.
Meciul de la Timișoara are loc sâmbătă, ora 18:45, fiind transmis în direct la DigiSport.