Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iul. 08, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 831 vizualizari
Prefectul Dumitru Țiplea a aprobat raportul privind campania de verificare a salubrizării cursurilor de apă și șanțurilor și rigolelor din localitățile bihorene, care asigură scurgerea viiturilor în caz de inundații.
Campania s-a derulat în intervalul 20 mai – 20 iunie, iar acțiunea a vizat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanturile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari în județul Bihor.
Comisia mixtă de verificare, constituită prin ordinul prefectului, a fost formată din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana“ Bihor, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Instituției Prefectului – Județul Bihor, Comisariatul Județean Bihor al Gărzii Naționale de Mediu, Gărzii Forestiere Oradea, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Bihor și ai Parcului Natural Apuseni. În cursul acțiunii au fost au fost verificate prin sondaj în teren 81 de cursuri de apă de pe raza a 40 de unități administrative teritoriale (UAT), aferente a 193 de localități din Bihor.
Au fost identificate în 12 UAT depozite de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă, precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii. În vederea remedierii deficiențelor, au fost dispuse măsurile de degajare și salubrizare a cursurilor de apă în zonele în care au fost identificate deșeurile. Primăriile vizate sunt: Răbăgani, Lunca, Roșiori, Oșorhei, Drăgănești, Șoimi,Lazuri de Beiuș, Criștioru de Jos, Hidișelu de Sus, Măgești, Popești și Tileagd.
„În fiecare an derulăm aceste controale și constat că deficiențele scad după fiecare campanie de control. Lucrăm coordonat cu instituțiile județene pentru a proteja atât natura, cât și viețile și bunurile bihorenilor” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0