Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 21, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1878 vizualizari
Pentru a veni în întâmpinarea suporterilor, care vor să achiziţioneze cu bani cash sau nu au posibilitatea online, clubul FC Bihor organizează în această săptămână, premergătoare debutului unei noi ediţii de campionat, o campanie de vânzare a abonamentelor la casa de bilete a stadionului.
Astfel, începând de miercuri, 23 august, şi până vineri, 25 august, în intervalul orar 14 – 19, fanii FC Bihor Oradea pot achiziţiona abonamentele pentru noul sezon cu bani cash, de la casa de bilete a Stadionului „Iuliu Bodola” (la intrarea pe la Poarta 3).
Clubul FC Bihor, aminteşte, totodată, într-un conunicat, că cei care au comandat deja online abonamentele, pot veni în această perioadă, 23 – 25 august, între orele 14 – 19, să şi-le ridice.
Reamintim că tarifele abonamentelor FC Bihor Oradea pentru sezonul competiţional 2023-2024 sunt următoarele:
– 100 lei pentru un abonament obişnuit
– 1000 lei pentru abonamentul „membru suporter”
Abonamentul obişnuit include şi meciurile din Cupa României, iar cei care achiziţionează abonamente „membru suporter” devin membri oficiali ai clubului. Aceştia vor primi şi un tricou personalizat şi o eşarfă în culorile clubului.
oct. 31, 2024 0
oct. 16, 2024 0
sept. 11, 2024 0
iul. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0