Polițiștii anti-fraudă din cadrul IPJ Bihor au în lucru un dosar interesant, în care protagonist este un cetățean din Italia, care a pus gaj mașina altuia pentru un împrumut de bani gheață. Încă de la începutul acestei săptămâni, oamenii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) au început urmărirea penală împotriva lui F. G. (50 de ani), cetăţean italian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii. Conform datelor primite de la Biroul de Presă al Poliției bihorene, italianul este suspectat că în august 2009 şi-ar fi declarat în fals calitatea de administrator al unei societăţi comerciale orădene în momentul autentificării notariale a unui contract de împrumut cu garanţie mobiliară. Gajul era pentru un împrumut în valoare de 2.050 euro și reprezenta un autoturism, care era proprietate a respectivei societăţi. Bărbatul cercetat acum a indus astfel în eroare persoana de la care a luat împrumutul și căreia nu i-a mai dat banii înapoi. Prejudiciul total provocat astfel este de 2.150 euro. Poliţiştii de la SIF continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea prejudiciului.