Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 01, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1497 vizualizari
Scenă foarte jenantă la debutul ședinței de joi, 30 ianuarie, a Consiliului Local Oradea. Conform procedurilor, înainte de a se intra în dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi, s-a făcut prezența. Iar înlocuitoarea secretarului Ionel Vila, Oltea Marc (foto), a comis-o!
Jurista a anunțat că cei doi aleși care nu sunt în sală, Sorin Gal și Lucian Unița, sunt „absenți”. Ceea ce a fost adevărat, doar că „bomba” a venit la câteva secunde după acest anunț, când președintele de ședință Ioan Bonchiș (foto – lângă Oltea Marc) a cerut păstrarea unui moment de reculegere în memoria lui Unița. „Absentul” decedase la prânz.
Acest lucru ar fi putut să fie comunicat în prealabil, astfel încât Oltea Marc să nu se umple de penibil. Și astfel încât să nu se discute că prin Primărie nici măcar vestea decesului unui consilier local nu se transmite cu promptitudine. În aceste condiții nu mai e de mirare că anumite materiale nu sunt tranmise în timp util consilierilor locali care nu absentează.
Reamintim că social-democratul Lucian Unița a decedat joi, la Timișoara, după o perioadă de suferință în care a slăbit extraordinar de mult, fiind supus și unei intervenții chirurgicale pe cord. Medic radiolog de profesie, Unița a fost ales consilier în urma alegerilor din iunie 2012. Avea 41 de ani.
Înmormântarea are loc azi, 1 februarie, la Cimitirul Municipal din Oradea, de la ora 13 (de la capela Hașaș).
ian. 08, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
dec. 18, 2019 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0