Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 07, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1184 vizualizari
Cine dintre cei care ascultau Mezzoforte la Oradea înainte de căderea comunismului ar fi crezut că trupa va cânta aici? Ce-i drept, așa cum muzicienii au recunoscut, nici ei nu s-au gândit că vor ajunge la noi la un moment dat. Și iată că au venit pentru a doua oară! Primul concert de sală din ediția actuală a Festivalului Toamna Orădeană a fost un pariu bun pentru organizatori. Și pentru public, fie că e vorba despre cunoscători, muzicieni mai tineri veniți să fure meserie sau neinițiați curioși în de-ale muzicii. La aproape 5 ani de la prima lor descindere pe malul Crișului Repede, islandezii de la Mezzoforte au atras și fani din alte orașe. Știau bine aceștia pentru ce fac drumul de Oradea.
Lecție de jazz-rock-fusion
Sala „Enescu-Bartok” (loc în care a avut loc concertul și în 2009) a fost iar plină, lucru îmbucurător pentru muzicienii care și-au și manifestat gratitudinea de artiști care se simt apreciați. Veniți la Oradea în timpul unul turneu european (n.b.: marți, 7 octombrie, muzicienii vor evolua în Germania), cei de la Mezzoforte și-au făcut „jocul”: au interpretat un material de tip ‘best of’, au generat ropote de aplauze și i-au făcut fericiți pe cei aproximativ 300 de oameni de la Filarmonica de Stat. Formația nordică este una pe care o cunosc și cei care nu o cunosc. Adică cei care nu știu cine cântă anumite melodii atât de plăcute auzului, folosite de-a lungul timpului în fundal de emisiuni radio-TV sau pentru diferite spoturi publicitare sau jingle-uri. Și totuși, titluri precum „Garden Party” (primul lor hit internațional, din 1983), „Midnight Sun” sau „Spring Fever” sună cunoscut în urechile celor care încă din perioada comunistă au făcut cunoștință cu albumele lor. Auditoriul din seara de luni a avut șansa să aibă în față un cvintet în care patru muzicieni sunt fondatori ai formației. În aceast turnei, Mezzoforte urcă pe scenă în formula Gulli Briem (tobe), Eythor Gunnarsson (claviaturi), Johann Asmundsson (bas), Fridrik Karlsson (chitară; a lipsit de la concertul din 2009) și novicele Jonas Wall (saxofon).
„Piraterie” girată de artist
Partea frumoasă a evenimentului muzical de la Oradea a fost inclusiv faptul că în sală au luat loc 2 sau chiar și 3 generații de iubitori de muzică. Unii părinți și-au adus și copiii, iar după show le-au mărturisit muzicienilor că și juniorii le cunosc și îndrăgesc muzica. Încă un motiv pentru care Mezzoforte va aprecia publicul orădean. Cel care a avut ocazia să stea de vorbă cu ei, să le ceară autografe, respectiv să le cumpere CD-urile și DVD-urile aduse în scop promoțional. Inedit: artiștii au adus cu ei și memory stick-uri cu primele lor 10 albume în format mp3. De vânzare. Așa că nici asta nu mai poate fi considerat că este piraterie, din moment ce artistul însuși îți pune la dispoziție materialul!
[nggallery id=2642]
Mai multe fotografii de la concertul Mezzoforte pot fi văzute pe partyoradea.ro.
*
Marți, 7 octombrie, concertele de sală continuă în Toamna Orădeană. De la ora 20, tot sala „Enescu-Bartok” a Filarmonicii va fi gazdă pentru recitalul cantautorului Brody Janos (ex-Illes) din Ungaria.
nov. 05, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 16, 2024 0
mai 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0