Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
apr. 01, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1867 vizualizari
Arme, uniforme strălucitoare, mașini, sirene…uitați de ele! Dacă în spectacol sunt implicați și câini special dresați, ei vor fi principalii aplaudați. Mai ales dacă în public se regăsesc copii în proporție de minimum 70%. Asta s-a întâmplat și la Oradea vineri, 1 aprilie, când jandarmii au pus stăpânire pe platoul principal din Parcul 1 Decembrie. Cei de la Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) și-au ținut ziua în aer liber și au avut noroc și cu o zi foarte frumoasă de primăvară. Sute de persoane de diverse vârste, în mare parte copii, au mers acolo pentru a-și delecta privirile cu meniul pregătit.
Jandarmii au propus standuri cu echipamentele pe care le au în dotare, iar armele au fost cele mai căutate obiecte. Dar atractivitatea acestora a pălit în fața demonstrațiilor de intervenție efectuate de sărbătoriți. Jandarmii s-au bătut între ei și au făcut dovada priceperii în materie de spart țigle, micuții aplaudând frenetic. Dar nimeni nu se aștepta la o reacție atât de frenetică a copiilor în semn de mulțumire și de apreciere atunci când pe „scenă” au apărut cei doi câini extrem de deștepți. Patrupedele s-au lăsat „vrăjiți” pur și simplu de partenerii lor bipezi îmbrăcați în uniformă. Mai ales ultimul număr canin a fost foarte gustat de cei prezenți: în uralele copiilor, ciobănescul german s-a rostogolit la comandă, a stat în așteptare, a făcut pe mortul, s-a plimbat printre picioarele unui grup de copii, s-a târât pe sub aceiași copii și, cel mai tare moment, a sărit de mai multe ori printr-un cer de foc.
Manifestarea de vineri a IJJ s-a încheiat cu tradiționala defilare, pe muzica fanfarei militare. Oamenii adunați în zona statuii Ostașului Român au avut ocazia să vadă jandarmi echipați de intervenție, autovehicule de transport și dube cu țintași pe ele.
aug. 10, 2017 0
iun. 20, 2017 0
mai 17, 2017 0
mart. 28, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0