Bun simţ: Liberalul Mihai Maci a cerut moment de reculegere pentru fostul consilier PSD Adelina Coste

Scenă de o omenie rar întâlnită în lumea politico-administrativă. Joi, în şedinţa de plen a Consiliului Local Oradea, universitarul Mihai Maci (foto) a evocat-o pe deputata PSD Adelina Coste, decedată pe la mijlocul lunii august. Gestul consilierului liberal a venit în contextul în care Coste a fost membru al legislativului local şi în legislatura actuală, fiind aleasă pe lista social-democrată în urma alegerilor din iunie 2016. Deci Maci a prins câteva luni de mandat în calitate de coleg de masă ovală cu Adelina Coste. Transmiţând şi condoleanţele adecvate, alesul de la PNL a ridicat întreaga sală „Traian Moşoiu” în picioare pentru un moment de reculegere.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 2 =