Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 12, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2402 vizualizari
Deocamdată fără a desface șampania victoriei, social-democrații bihoreni se bucură cu moderație după alegerile parlamentare din 2016. Cu toate că fiecare sondaj de tip exit poll care a fost prezentat arată clar că aproape 50% dintre votanții prezenți la urne au ales PSD, formațiunea condusă de Liviu Dragnea așteaptă și ea rezultatele finale și oficiale, respectiv repartizarea mandatelor din Parlamentul României.
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, președintele executiv Emilian Pavel, șeful interimar al organizației municipale, senatorul-candidat Florian Bodog, deputatul Gheorghe Bogdan (care rămâne membru al Parlamentului), consilierul local Adelina Coste (care va merge, cel mai probabil, în Parlament, fiind pe locul 2 pe lista pentru Camera Deputaților) și candidatul pentru Senat, Felix Cozma (locul 2 pe lista partidului), au fost principalii conducători locali de la sediu ai formațiunii care câștigă fără drept de apel scrutinul din 11 decembrie.
Președintele Mang a evidențiat faptul că a fost cea mai bună campanie electorală de până acum pe care PSD a derulat-o în județ și la nivel național, motiv pentru care a ținut să îi mulțumească liderului național, Liviu Dragnea, cel care a coordonat întreaga operațiune. Ioan Mang speră ca scorul „foarte bun care se conturează la nivel național” pentru PSD să fie oglindit și printr-un bun rezultat în Bihor.
Adelina Coste, care se poate considera aleasă în Camera Deputaților, s-a arătat încântată de faptul că, așa cum cerea și sloganul de campanie al partidului, „românii au îndrăznit să creadă în România și în PSD”. Social-democrata s-a declarat convinsă că partidul ei va înregistra un scor final oficial bun mulțumită muncii asidue depuse de către toți cei implicați.
Președintele executiv Emilian Pavel spun că e clar că și bihorenii au votat, în majoritatea cazurilor, „singurul program de guvernare coerent și sustenabil” propus de competitorii politici. Eurodeputatul spune că va trebui, cât mai repede, ca PSD să își și pună în aplicare programul propus în campania electorală. „Sunt optimist că PSD va guverna în următorii 4 ani”, spune Pavel și precizează că, potrivit liderului de la București, Liviu Dragnea, programul de guvernare „este lege” și că el va trebui respectat pentru a aduce prosperitate pentru români.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0