Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
aug. 23, 2011 Florin Coman Fashion 0 2350 vizualizari
Brăţările capată dimensiune şi totodată un rol tot mai important în crearea unei ţinute remarcabile.
Brăţările sunt la ora actuală cele mai populare alegeri de accesorizare, intrucât exercită un dublu rol – de a conferi eleganţă şi un aer sofisticat atât mâinilor, cât şi intregii ţinute.
Drept urmare, observăm tot mai multe fete şi femei purtând brăţări, indiferent de stil sau ocazie.
In acest sens, am considerat importantă o trecere in revistă a ultimelor tendinţe ce influenţează aceste accesorii, precum şi o galerie foto sugestivă cu modele de brăţări.
Dacă vorbim de brăţări, atunci cu siguranţă avem un repertoriu intreg de exemple in care aceste accesorii chic si-au lasat amprenta asupra prezentarilor de modă a celor mai iubiţi designeri (Michael Kors).
Mai mult, vedete precum Katy Perry, Selma Blair şi Kate Moss si-au afisat dragostea pentru bratari cu nenumarate ocazii in fata aparatelor foto, urmand ca alegerile lor sa fie incluse in paginile revistelor pentru femei drept modele de luat in calcul pentru un look chic.
Iată cele mai populare alegeri în materie de brăţări:
Brăţările suprapuse au căpătat statutul de „must have” al anului 2011 in materie de accesorii, motiv pentru care am considerat esenţial ca această enumerare să inceapa cu ele.
Dacă în trecut asociam aceste accesorii cu acele mici cadouri oferite în pungile de pufuleti ai anilor 1990 si considerăm aceste bratari de plastic o demonstraţie de prost gust, în prezent lucrurile stau diferit.
Brăţările de plastic reprezintă una dintre cele mai populare tendinte în 2011, gratie varietăţii de forme şi culori în care le putem achiziţiona. Găsim brăţări de plastic transparent sau în culori puternice şi în orice formă geometrică la care te-ai putea gandi.
La fel precum brăţările din plastic, aşa numitele „charm bracelets” şi-au gasit loc în inimile noastre, cunoscând o explozie de popularitate in 2011.
Se pare că ideea de inventivitate şi personalizare perpetuă are într-adevăr o putere covarsitoare asupra psihicului uman, iar posibilitatea de a interveni asupra modelului pentru a comemora un eveniment important face din aceste brăţări talisman un accesoriu unic şi deosebit.
Prin simplul fapt că le numim brăţări statement, poţi să îţi dai seama că purtându-le, vei face o declaraţie de stil.
Le recomandăm în special pentru vara 2011, când aceste accesorii masive vor înviora orice ţinută casual şi îţi vor da ocazia de a include tendinţele geometrice în look-ul tău.
Pielea a devenit de asemenea un material preferat pentru brăţări. Aceste accesorii late din piele neagră reprezintă de mult timp cea mai populara alegere în ţinutele rock chic, însă vara aceasta, brăţările din piele îşi extind dominaţia şi asupra celorlalte look-uri trendy.
In acest sens, vom putea alege brăţări din piele maron, cu barete subţiri închise prin capse, potrivite pentru un look western. Dacă ai mai mult curaj, îţi recomand şi culorile vii in care poti găsi aceste brăţări din piele: portocaliu, nuante neon, albastru, verde, roz, precum si variantele impletite ale acestora.
Brăţările metalice au reapărut în tendinţe, fiind o alegere potrivită pentru orice vârstă şi ansamblu vestimentar.
Fie că alegi modele vintage, antichităţi din bronz, cu diferite motive grafice, sau un model precum cel sugerat de noi, îţi garantez ca alegerea ta in accesorii te va scoate în evidenţă.
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
iun. 09, 2018 0
apr. 26, 2017 0
apr. 22, 2017 0
feb. 28, 2017 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!