Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 14, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1829 vizualizari
A la guerre comme a la guerre. Zicala se potrivește de minune situației prezentate de Octavian Bot (foto), liderul filialei bihorene a PLR, care a transmis într-un comunicat de presă o indignare cu privire la modul în care într-un ziar de campanie al ACL Bihor apare o declarație a șefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Concret, este vorba despre cuvinte de apreciere pe care, în 2010, Tăriceanu le-a spus despre Klaus Iohannis, candidat la funcția de președinte al României. Dar cum PLR „îl susține necondiționat” pe Victor Ponta (PSD) în turul 2 al alegerilor prezidențiale din acest an, reluarea acelei declarații în publicația electorală a ACL Bihor nu i-a căzut bine deputatului Octavian Bot. „Este o încercare grosolană de manipulare şi de păcălire a electoratului care l-a susţinut pe Călin Popescu Tăriceanu. Din 2010 până în prezent situaţia politică s-a schimbat radical. În 2010, PNL era un aprig adversar al PDL şi al lui Băsescu. Acum, în 2014, PNL s-a unit cu regimul Băsescu, cu PDL, iar Klaus Iohannis este preşedintele acestui fals partid liberal”, transmite parlamentarul bihorean care reprezintă acum un colegiu din București.
De altfel, schimbarea de optică nu e străină de președintele Senatului și al PLR. În urmă cu o lună, la Oradea, Călin Popescu Tăriceanu a vorbit elogios la adresa primarului Ilie Bolojan, fostul secretar general al Guvernului, spunând, printre altele, că a avut multe de învățat de la el. Săptămâna trecută, ca membru al echipei de susținere a social-democratului Ponta, același Tăriceanu spunea despre același Bolojan că e un „trădător” la adresa liberalismului și că, de fapt, nu are nimic cu liberalismul. Toate acestea după ce, la expirarea valabilității Ordonanței Dragnea, Bolojan a rămas tot în PNL.
apr. 09, 2024 0
nov. 30, 2020 0
apr. 29, 2020 0
iun. 16, 2017 1
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0