Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
oct. 30, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 704 vizualizari
În cursul zilei de marți, 29 octombrie, specialiștii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost mobilizați în localitatea Cihei, comuna Sânmartin, unde au desfășurat o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie, de calibru 82 milimetri, în stare de funcționare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta fiind descoperită de un muncitor, în timpul efectuării unor lucrări la rețeaua de canalizare a localității.
După cercetarea specifică a zonei în care muniția fusese găsită, echipajul pirotehnic a transportat-o și depozitat-o în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată.
În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniții neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe în cel mai scurt timp, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.
oct. 23, 2024 0
sept. 11, 2024 0
aug. 19, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0