Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mart. 29, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3458 vizualizari
În a doua jumătate a lunii mai, Complexul „Nymphaea” din Oradea va fi deschis publicului. Asta promite administrația locală prin vocea primarului Ilie Bolojan, cel care a declarat recent că investiția urmează să fie preluată treptat de ADP. Instituția condusă de Liviu Andrica va gestiona cel mai nou obiectiv de agrement al municipiului. Lipsește, însă, în continuare informația principală: cât va costa ca un orădean să intre la aquaparc? Întrebat despre acest aspect, Bolojan a precizat, cu mențiunea că „e un aquaparc reușit al nostru, arată bine”, că cel mai probabil va fi implementat un sistem „cu ceas”, cu limită de credit. Iar plata se va face la plecarea clientului. Se pare că Municipalitatea va merge pe ideea de a introduce tarife diferențiate în funcție de zonele pe care oamenii vor dori să le viziteze.
Astfel, cel mai mic tarif (dar nu se spune cât) va fi pentru cei care se vor rezuma la a se bălăci și, eventual, la a se da pe tobogane. Prețul va fi tot mai mare pe măsură ce clientul va dori servicii de masaj, saună sau alte asemenea atracții în interior. „Domnul Andrica va trebui să se adapteze la piață”, ne-a declarat Ilie Bolojan, cu precizarea că înainte de deschiderea oficială va avea loc o perioadă de probe generale pentru a sevedea dacă toate aparatele și facilitățile funcționează sau nu așa cum trebuie.
Șeful ADP Oradea va trebui să meargă în Consiliul Local pentru a prezenta tarifele propuse. Iar pentru că se apropie alegerile, în funcție de cât de mari vor fi prețurile propuse de Andrica, e posibil ca aleșii locali să aibă alte propuneri, mai prietenoase cu votanții cărora le vor cere încrederea în data de 5 iunie.
mart. 06, 2025 0
ian. 23, 2025 0
aug. 13, 2024 0
mai 09, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0