Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 26, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, business, Frontpage 0 3001 vizualizari
Consiliul Local a aprobat în ședința de astăzi, un Regulamentul privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit.
În conferința de presă care a precedat ședința Consiliului Local, primarul Ilie Bolojan a explicat rațiunile pentru care a fost necesară introducerea acestui regulament, care se referă la clădirile din zona centrală, precum și cele situate pe arterele principale ale municipiului Oradea.
Ilie Bolojan a arătat că, potrivit legii, primăria poate stabili impozite diferențiate, acest lucru fiind prevăzut de Codul fiscal la art. 489, conform căruia clădirile și terenurile pot fi supraimpozitate cu 50% pe baza unor criterii geografice și economice.
“Nu obligăm pe nimeni să demoleze sau să construiască”, a spus primarul, subliniind în același timp că măsura de supraimpozitare este un drept al autorității locale. “Dorim să aplicăm politici publice care influențează comportamente sociale, să influențăm contextul în care oamenii iau decizii, aplicând facilități și constrângeri”, iar pe baza acestora lucrurile să evolueze în direcția bună, a spus Ilie Bolojan.
Cei care se conformează regulamentului, vor fi scutiți pe 5 ani de la finalizarea construcției de impozitul pe partea nouă de clădire, vor fi scutiți de taxa de autorizație de construire (1% din valoarea clădirii), precum și de taxa de ocupare a terenului public (depozitare materiale de construcții, chirie pentru schele etc).
Primarul a mai arătat că “un centru urban plin de vitalitate este indispensabil”, obiectivul urmărit fiind cel de a atrage oamenii în Oradea, de a crea condiții pentru a se investi.
Prevederile din regulament permit supraimpozitarea cu 50% a clădirilor din zona centrală prioritară și cele situate pe arterele principale, cu excepția clădirilor monument și a celor cu valoare arhitecturală mare.
În următoarele 6 luni se va finaliza un studiu urbanistic și de arhitectură pentru stabilirea înălțimii minime a clădirilor din zonele prevăzute în regulament. Ulterior, Consiliul Local va aproba individual listele clădirilor care vor fi supuse supraimpozitării
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0