Actualizat aprilie 9th, 2025 12:44 PM
iun. 26, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1556 vizualizari
În așteptarea finalizării și recepției lucrărilor din Pasajul Vulturul Negru, miercuri (26 iunie), șefii Primăriei au fost în control. Primarul Ilie Bolojan și viceprimarii Mircea Mălan și Ovidiu Mureșan au fost surprinși de bihorstiri.ro în zona centrală a pasajului în timp ce măsurau și verificau opera firmei Marconst, cea care e penalizată cu mii de euro pe zi din cauza întârzierii înregistrate în predarea lucrării. Atât primarul, cât și cei doi viceprimari păreau mai degrabă nemulțumiți de cele constatate în pasaj, însă nu au dorit să spună nimic despre situație. Edilul-șef s-a rezumat la a preciza că urmează ca, în zilele ce vin, Comisia de recepție să își facă datoria, după care Municipalitatea va emite un punct de vedere cu privire la investiția de aproximativ 2,5 milioane lei, derulată în mare parte din bani europeni. Deși încă mai există semnul cu „Acces interzis”, mulți oameni trec deja prin pasaj. Chiar și unii turiști au mers pe acolo pentru a face fotografii. De asemenea, localurile încep să scoată de la naftalină mesele și scaunele, semn că pe ei îi interesează mai puțin calitatea lucrării executate de Marconst și mai mult redeschiderea zonei (și a localurilor/teraselor) în vederea primirii clienților.
httpvhd://youtu.be/3UAKQCKbyuk
[nggallery id=1659]
ian. 22, 2025 0
ian. 03, 2025 0
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0